Regina Elisabeta a II-a împlineşte 94 de ani. Ce s-a schimbat din cauza pandemiei de coronavirus

Publicat: 21 apr. 2020, 11:34 Autor: Elena Vedete
Regina Elisabeta a II-a împlineşte 94 de ani. Ce s-a schimbat din cauza pandemiei de coronavirus

Regina Elisabeta a II-a împlineşte 94 de ani. La 21 aprilie 2020, regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord își sărbătorește ziua de naștere.

În contextul extinderii pandemiei cu noul virus, regina Elisabeta a II-a părăsit, la 19 martie 2020, Palatul Buckingham şi s-a mutat la Castelul Windsor, reşedinţa sa regală situată la vest de Londra, scrie Agerpres.

Astfel o serie de angajamente publice ale reginei au fost anulate. La 5 aprilie 2020, regina Elisabeta a II-a s-a adresat naţiunii în legătură cu epidemia de COVID-19, prin intermediul unui discurs televizat, şi a mulţumit personalului din sistemul sanitar care luptă împotriva pandemiei de COVID-19, precum şi britanicilor care stau în casă pentru a evita răspândirea infecțiilor cu noul virus.

În acelaşi context, parada plină de culoare ce putea fi urmărită pe străzile Londrei şi cunoscută drept „Trooping the Colour”, care conform tradiţiei marca oficial aniversarea suveranei în cea de-a doua zi de sâmbătă a lunii iunie, a fost anulată în acest an, potrivit site-ului Trooping the Colour. În 2020, acest eveniment ar fi avut loc la data de 13 iunie. Data aniversării reginei este şi ziua naţională a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Regina Elisabeta a II-a împlineşte 94 de ani

Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind fiica prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea, cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea şi al reginei Mary, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York.

Regina Elisabeta a II-a este şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regele George al V-lea a schimbat, printr-o proclamaţie regală, la 17 iulie 1917, numele german al dinastiei Saxa-Coburg şi Gotha cu cel de Windsor, în contextul creat de Primul Război Mondial.

Atât prinţesa Elisabeta, cât şi sora sa mai mică, prinţesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) şi a guvernantei, potrivit www.royal.uk. Cursurile şcolare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar şi lecţii de dans, muzică şi artă, echitaţie.

Regina Elisabeta a fost încoronată la 2 iunie 1953

Prinţesa Elisabeta s-a căsătorit cu prinţul Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei, care a efectuat serviciul militar în Marina Britanică. Ceremonia a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk. Prinţul Philip a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh. Cei doi au patru copii: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964).

Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară, a fost transmisă şi la televizor în întreaga lume. Reşedinţa principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.

Publicat: 21 apr. 2020, 11:34 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×